Donez ziua mea pentru Moara de hârtie

 

Ion Georgescu Asociația Moara de hârtie

76.952380952381% Complete
1,616 RON
Sumă strânsă
2,100 RON
Target
10
Donații
Vreau să fac o donaţie!

UPDATE: În total, suma strânsă de ziua mea pe platforma Galantom și în cont a fost de 2116 lei! Mulțumesc încă o dată! :)

Ziua mea de naștere a fost, în copilărie, tot timpul în vacanța mare, așa că o singură dată, prin gimnaziu, am reușit să fac și eu o mică petrecere, cu doar doi colegi. :) A fost cam plictisitor, mai ales pentru ei… Apoi, prin „tinerețe” (ca să vă sugerez subtil că am o oarecare vârstă), tot greu de organizat era, fiind luna concediilor.

Cu toate astea, cu ceva timp în urmă, soția mea complotând cu prietenii și colegii mei au reușit să organizeze o petrecere de ziua mea – chiar una surpriză!

De atunci am petrecut mai degrabă „în privat” ziua mea, ba chiar de câțiva ani am și „ascuns-o” pe Facebook, ca să mă sune doar cei care știau, din diverse contexte, data nașterii. Am zis că e suficient să mă felicite toți de Sf. Ion, fiind evident că e ziua mea onomastică. :)

Anul acesta oricum petrecerile nu sunt foarte recomandate, așa că am decis să îmi serbez aniversarea în zona virtuală. Pentru că este și o perioadă nu tocmai ușoară pentru Moara de hârtie, m-am gândit să nu lăsăm nicio lună fără zi de naștere donată pentru programele educative și culturale de la Comana.

Dacă aveți nevoie de un pretext pentru a dona pentru Moara de hârtie, iată-l: e ziua mea în august. :) Nu vă spui când, așa că puteți dona până la sfârșitul lunii. :)

Dacă preferați să donați direct în contul Asociației Moara de hârtie, acesta este RO55 BACX 0000 0007 1010 8003, deschis la UniCredit Bank. Prin PayPal puteți trimite donația către: paypal@moaradehartie.ro.

Vă mulțumesc!

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Misiunea noastră este de a fi un punct focal de sinergie între oameni, meşteşuguri şi artă.

Asociația Moara de hârtie a inițiat și dezvoltă Ansamblul Moara de hârtie-Satul meșteșugurilor din Comana (județul Giurgiu, în imediata apropiere a Bucureștilor), ce găzduiește ateliere creative ce își trag seva din meșteșugurile practicate în satul tradițional românesc: țesut la război, prelucrarea stufului și papurii, fierărie, olărit și ceramică, lucru în lemn, bucătărie tradițională, moară pe piatră și brutărie, dar și realizarea de hârtie de mână, tipar manual și legătorie de carte.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

10 Donații

Anonymous

75 RON
La multi ani!
03 Sep 2020
01 Sep 2020
Succes
01 Sep 2020
Multă bafta!
01 Sep 2020
28 Aug 2020
La multi ani cu multe multe bucurii!
26 Aug 2020
Multa bafta,sa treceti cu bine peste aceste vremuri grele!Moara sa reziste si voi sa fiti sanatosi si puternici pt.a continua acest proiect minunat!
26 Aug 2020
La multi ani! :-)
25 Aug 2020

Anonymous

30 RON
La multi ani, Ion!
25 Aug 2020

Andra și Mircea :)

105 RON
Pentru atâtea și atâtea meșteșuguri frumoase și bucurii lumești.
21 Aug 2020
Ion Georgescu : Asociația Moara de hârtie
Donez ziua mea pentru Moara de hârtie